Tradiţie şi modernism

                                                         Descrierea gospodăriei
Viaţa ţăranilor s-a desfăşurat de-a lungul timpului în cadrul celor două cercuri concentrice:satul şi gospodăria numită şi stătut. 
Înscriindu-se în tipul de aşezări specifice Maramureşului, satul Onceşti a evoluat pornind de la un nucleu iniţial VATRA SATULUI, care, prin înmulţirea populaţiei, s-a extins, ocupând văile din jur, gospodăriile fiind dispuse pe firul principalelor drumuri. Gospodăriile onceştenilor sunt situate în marea lor majoritate de-a lungul drumului judeţean DJ 186 dar şi pe uliţele secundare. În principiu Onceştiul este o localitate de  tip “sat adunat “. Gospodăriile situate de-a lungul şosele paralel cu Iza, dau aspectul de sat adunat, în porţiunile dinspre deal de la capătul uliţelor sunt şi gospodării care aduc o notă de “sat risipit“.
Ceea ce impresionează în gospodăriile onceştene este, ordinea şi curăţenia. În general gospodăriile sunt orientate înspre şosea, ieşirea la drum fiind în multe cazuri destul de îngustă incluzând casa şi o alee de trecere cu căruţa. Majoritatea gospodăriilor formate din casă, grajd şi alte anexe sunt de ”tip vagon“ având construcţiile aşezate liniar dinspre stradă înspre grădină.
Acest aspect se datorează în mare parte unei tradiţii respectate cu sfinţenie, şi anume dacă într-o familie se nasc băieţi, părinţii sunt obligaţi să-i construiască casă proprie fiecărui băiat. Se spune că băieţii se nasc “cu numărul de casă în mână“. Multe grădini au fost împărţite longitudinal între fraţi ajungându-se la actualul aspect al satului aceasta şi datorită faptului că în cei 45 de ani de comunism era aproape imposibil de construit pe terenurile considerate extravilane.
Gospodăria ţărănească din Onceşti se înscrie în general în tipologia gospodăriilor maramureşene. Casele vechi din lem poartă amprenta veacurilor care au trecut şi la care au rezistat rămânând ca un simbol al statorniciei. Intrând pe poarta unei asemenea gospodării, simţim vibraţiile veacurilor ce s-au scurs şi aroma lemnului învechit şi valoros prin însăşi vârsta sa.
Casa este dovada importanţei de care s-a bucurat din partea celor ce o locuiau, de aceea pe lângă funcţionalitate s-a avut în vedere şi aspectul estetic care vine în armonie cu natura înconjurătoare şi cu firea localnicilor. Casa ţărăneasca era formată din două camere separate prin tindă. Din tindă se intră în cele două camere şi în camera situată înspre apus, de asemenea tot din tindă, o scară solidă din lemn făcea legătura cu podul casei. Casa mai cuprindea şi o şatră care putea să fie doar în partea din faţă sau şi pe părţile laterale.
Acoperişul este “în patru ape“ destul de înalt, mult mai înalt la cele mai vechi case. Şindrila de pe acoperiş se schimbă la un interval de 20-30 de ani. Îmbinarea bârnelor este făcută în sistemul “coadă de rândunică”. Majoritatea caselor de lemn din Onceşti sunt din lemn de stejar, Onceştiul aflându-se în zona stejarului.
Faptul că majoritate elementelor gospodăriilor tradiţionale erau din lemn inclusiv gardul care împrejmuia gospodăria şi faptul că trebuiau înlocuite sistematic oferea gospodarului o activitate continuă în special în sezonul extra agricol.    
Două din casele de lemn de la Onceşti impresionează în mod deosebit, este vorba despre casa de lemn a lui Rodneanu de la nr. 270, casă de stejar cu bârne foarte late ce provin de la o fostă biserică şi a căror vârstă depăşeşte 200 de ani şi o mică casă de doar câţiva metri pătraţi locuită, situate pe uliţa bătrână, casă care cu siguranţă este una din cele mai mici case tipic maramureşene locuite încă de o bătrână care şi ea este foarte în vârstă. Chiar în centrul satului sunt câteva gospodării complet tradiţionale cu case ce impresionează prin arhitectura lor şi prin amenajarea gospodăriei. 
Mărimea caselor şi numărul de camere care putea ajunge la patru, depindeau de puterea economică şi de rangul familiei. Oricât ar fi de mică gospodăria, ne impresionează gardul acesteia împletit  “în spic“ din tufe de alun având un acoperiş din şindrile de lemn.
Poarta maramureşeană,din lemn, frumos încrustată de adevăraţi maeştrii ai sculpturii este aşezată la intrarea în gospodărie pentru a marca teritoriul gospodarului. Dintre motivele ce apar pe porţile Onceştene cele mai frecvente sunt: funia vieţii, rozete, motivul soarelui, dintele de lup, pomul vieţii, stejarul şi mai nou stema României precum şi alte motive. Vechile porţi aveau trei stâlpi sculptati, porţile mai noi au 5 stâlpi sculptaţi. 
Poarta este arcul de triumf al ţăranului, fiecare trecere pe sub poartă, fie că e ieşire la muncă sau reîntoarcerea de la câmp este o mică victorie. Poarta reprezintă şi nobleţea familiei, familiile înstărite având porţi masive pe când familiile mai modeste având porţi mai cochete.
Grajdul pentru animaleeste o construcţie simplă având în principiu şura în centru şi două încăperi laterale. Una din încăperi avea destinaţie pentru vaci şi cai iar cealaltă este destinată pentru oi sau porci. Porţile unor şuri sunt sculptate sau au decoraţiuni din lemn. Gunoiul de grajd este aruncat afară printr-o mică deschidere practicată în peretele grajdului. Grajdul pentru vaci şi porci este podit cu scânduri groase din lemn rezistent la apă, cel mai indicat fiind lemnul de arin.
În şură pe lângă fân se mai pâstrează unelte agricole:greble, furci, coase, dar şi căzile pentru fermentat fructe, aici fiind ferite de acţiunea directa a razelor solare. Şura comunică cu cele două încăperi laterale prin două obloane ce se închid cu un vârtej din lemn. Şura era podită în trecut servind şi pentru treierarea grâului şi ovăzului folosind un instrument numit “imblaciu“. 
Tot în trecut, şurile podite din centrul satului, erau locul unde se organiza ”jocul la şură“, copiii privind perechile de jucători   de pe marginea “podului şurii”. Şura şi grajdul este una din cele mai interesante construcţii gospodăreşti, ilustrând creşterea vitelor ca principală acivitate a locuitorilor.
O anexă a grajdului o constituie coteţele pentru porci şi coteţul pentru găini.
Coleşnaeste aşezată de obicei pe partea laterală a casei şi are ca utilitate păstrarea lemnelor pentru foc, a carului şi agregatelor pentru arat. Multe coleşne par o colecţie de antichităţi datorită obiectelor şi uneltelor vechi păstrate aici. În coleşna este nelipsit butucul şi securea pentru tăiat lemne. Coleşna este nelipsită din gospodăria fiecărui ţăran indiferent de starea lui socială. 
În multe gospodării, datorită faptului că în timpul verii, coleşna este goală nefiind lemne, ea este folosită ca bucătărie de vară în aer liber, prin instalarea aici a unui “spor” din tablă sau a unui cuptor zidit care este folosit în perioada caldă. Ca sistem constructiv, coleşna diferă de celelalte construcţii din gospodărie. Construcţia se sprijină pe patru stâlpi, doi înalţi în faţă şi doi mai scurţi în spate. Stâlpii sunt legaţi prin cununi puternice. Acoperişul poate fi dintr-un singur plan sau în două ape. 
Un element pitoresc al gospodăriei îl constituie cuptorul pentru copt pâineconstruit de meşteri pietrari şi în care ori de câte ori se aprinde focul în cuptor constituie un element de bucurie pentru întreaga familie. Cuptorul era folosit doar de famili dar în multe cazuri mai mulţi vecini foloseau acelaşi cuptor în special cu ocazia unor sărbători religioase importante.
Şoprul pentru fân,este o construcţie simplă şi ingenioasă, patru stâlpi având lungimea de 7 metri, prinşi în partea de sus şi de jos. Acoperişul uşor, este mobil datorită unor găuri practicate în cei patru stâlpi. Găurile practicate în stâlpi cu ajutoru unor cuie de lemn permit fixarea acoperişului la înălţimea dorită. În zilele de vară sau în nopţile calde şoprul cu fân este un loc exotic pentru un pui de somn sau pentru siestă. În gospodării există unul sau mai multe şopruri în funcţie de cantitatea de fân de care dispune gospodarul. Multe şopruri sunt construite pe dealuri oferind peisajului un aspect pitoresc şi un loc de popas.
O construcţie cu adevărat specială este coşul pentru mălaiîmpletit din alun sau mai nou construit din leţuri de lemn. Coşul are o formă trapezoidală cu baza mare în sus şi cu baza mică în jos. Introducerea mălaiului se face prin ridicarea acoperişului sau printr-o mică uşă situată în partea de jos a coşului. 
Un alt element al gospodăriei îl constituie staulul oilor prezent, în trecut, în fiecare gospodărie, azi în Onceşti mai există doar câteva zeci de familii care deţin oi.
Noile construcţii sunt zidite din materiale moderne având o arhitectură de import care nu are nimic comun cu tradiţia şi arhitectura locală. Din păcate lipsa unei culturi despre arhitectura locală şi lipsa unei încurajări a arhitecturii locale la nivel înalt, duce la schimbarea rapidă a specificului local şi la pierderea unei mari valori. Casele noi  sunt construite pe două sau trei nivele având un interior modern care include una sau mai multe băi, un living mare, dormitoare, bucătărie. Noul a pătruns cu repeziciune, necontrolat şi nu este peste tot însoţit de armonia specifică.

                                                              Interiorul ţărănesc
În casa nouă oamenii au găsit loc şi pentru mobilierul, ruda de zestre, cergi şi covoare, adunate prin munca unui mare şi de ani. Apogeul decorării camerelor în stil tipic maramureşan a fost atins în anii 1965-1980 când aici a înflorit o adevarată industrie a ţolurilor, cergilor, ştergarelor şi feţelor de masă. Locuinţa tradiţională cuprindea tinda, camera de locuit şi o a doua cameră amenajată special în general nelocuită.
Camera de locuit avea într-un colţ masa, în opoziţie cu masa pe diagonală era amplasat cuptorul. De obicei colţul unde era amplasată masa cuprindea două laiţi dintre care una era simplă iar una cuprindea lada de zestre. Paturile cu picioare înalte erau aşezate liniar lângă unul din pereţi. Deasupra paturilor atârna ruda de zestre. Împodobirea unei ruzi presupune o adevarată artă cu respectarea unor anumite reguli. Ruda cuprinde cergi din lână, cearşafuri de pat lucrate la război în casă (lipideuri), ţoluri, ştergare şi în  partea superioară se puneau perini având săcuţul de pernă cu o  faţă special brodată cu motive florale. Sub ruda pe perete se fixa un ţol mare din lână. Aceste ţoluri de o frumuseţe deosebită sunt foarte rare azi.
Este interesant de studiat motivele de pe vechile ţoluri onceştene, multe din ele ajunse pe mâna turiştilor din diferite ţări   mai puţin în România.
Motivele străvechi exprimă o mare bogăţie de sentimente, un deosebit gust estetic decurgând din legătura ce există între   viaţă şi artă. Compoziţia este pe baza de romb cu o bogată cromatică vegetală dominate de vişiniu, roşu, nuanţe de galben, brun, albastru şi violet. Stilul geometric predomină, motivele geometrice cele mai frecvente sunt romburile, zig-zagurile, spirale, rozete, motive florale, motivul bradului şi ceea ce este specific maramureşului, motivul catanelor, reprezentând un şir de oameni ce se ţin de mână. Specialiştii în domeniu susţin că acest motiv apare doar în ţările Baltice şi în Scandinavia fiind o a doua similitudine cu nordul Europei după forma turlelor bisericilor din lemn.
Geometrismul şi stilizarea este specifică ţolurilor onceştene. Dacă familia era numeroasă, laiţile puteau fi folosite şi pentru dormit. În apropierea cuptorului se găsea întotdeauna podişorul.
O a doua cameră amenajată special şi nelocuită cuprindea ţoluri pe pereţi, ruda, o masă având o faţă de masă special brodată, de grindă atârnau hainele de sărbătoare.

                                                                   Portul  
Portul popular se dovedeşte a fi o adevărată şi preţioasă mărturie a identităţii culturale a maramureşanului atât pentru zona pe care o reprezintă, cât şi pentru satul său. Acesta nu difera prea mult de portul celorlalte zone ale Maramureşului. Portul onceştenilor e structurat pe categorii: portul copiilor, al adolescenţilor, feciorilor şi fetelor, al oamenilor căsătoriţi, al bătrânilor, portul ceremonial şi portul “de tătezâlele”.  
Portul bărbatescse compune din “cuşmă”, “clop”, “cameşă”, ”t’eptari”, ”sfetăr”, ”cojoc”, ”lecrec”, ”guba”, ”găt’ii”, “cioarici”, ”ciorapi de lână”, ”opinci”, ”cisme”, ”bocanci” şi “curea lată”. “Cuşma” ,” guba”, “cioarecii” sunt specific iernii. În cadrul portului ceremonial se adugă traista scump, cojoc înflorat şi ornate cu oglinzi, man’ecari alese. Copiii şi feciorii îşi înstruţau “clopurile” şi “cuşmele” cu flori naturale (asparagus, busuioc). Ciobanii poartă o pălărie din postav unsă cu seu.
Portul femeiescse compune din “pânzătură” (folosită pentru a acoperi capul) colorată din stamburi. În jurul gâtului fetele purtau mai demult “zgârdan”- o bentiţă din mărgele lucrată artistic. Cămaşa prezintă o gură mică numită “guriţă”. Extremităţile mânecilor au încreţituri numite “pogmate” cu broderii albe sau cu alte culori discrete.
Poalele cămăşilor au “colţi”. Peste cămăşi, femeile se încing cu “zadii”, două feţe dreptunghiulare făcute din lână, cu fond negru şi dungi roşii orizontale. Sub zadii, femeile poarta “stan”.
Frecventă azi e “sumna”, confecţionată din Caşmir sau din stamburi. De sărbători, fetele şi nevestele tinere poartă cojoc cu franjuri, flori şi oglinzi. În zilele obişnuite poată “te’ptare”. Când e frig se poartă “lecrec “ din lână, negru sau alb. În picioare se purtau opinci.
Demult, fetele tinere purtau “zgardă scumpă” din monede de argint. Ca podoabă a capului, fetiţele purtau cercei din aur iar miresele în cadrul ceremoniei de nuntă, cununa de mireasă. La înmormântări îşi desfac părul şi îşi pun “pânzături“ negre. De obicei, femeile îşi poartă părul prins în două cozi împletite, prinse în mijlocul capului.
În zilele de sărbătoare, toată lumea “se preumblă” iâîmbrăcată în straie de sărbătoare, un adevărat spectacol. În zilele de lucru, portul e simplu, fără podoabe.
Ca accesorii la port sunt purtate “traistele” şi “desagii” care au diferite întrebuinţări. Traistele de sărbătoare sunt confecţionate din lână în pătrăţele albe şi negre.
Portul e vesel, cu aspect de prospeţime şi voiciune, potrivindu-se cu tinereţea, cu optimismul, cu dorul de viaţă şi cu sufletul poporului.