Istoricul localităţii

Varalya (ţinutul de sub cetate),vechea denumire medievală a localităţi Onceşti şi a catorva sate din jur are o istorie ce se pierde în negura timpului. Anonim azi în multe privinţe, Onceştiul este binecunoscut istoricilor, numele localităţii fiind presărat prin filele tratatelor de istorie sau a sălilor de muzee. Aici a existat o vieţuire continuă, începând cu populaţiile preistorice, epoca bronzului, perioada dacică, perioada feudală şi până în zilele noastre.
Păşunile bogate, existenţa unor surse de apă minerală, excelentul drum de comunicare reprezentat de lunca Izei, pădurile masive din jur cu vânat din abundenţă, prezenţa peştilor din apa Izei, au constituit o puternică atracţie pentru populaţiile preistorice.
Aceleaşi pietre care le călcăm vara pe marginea râului au fost călcate cu mii de ani în urmă de talpa desculţă a unor cete preistorice din perioada pietrei cioplite. Dovadă în acest sens stau mărturie colecţia de pietredin perioada neoliticului, pietre găsite din sus de podul Izei de către dr.Tiberiu Circa. Cele 13 piese (răzuitoare din piatră, dălţi) provin de la sfârşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. Întreaga colecţie se află în sala Muzeului de Istorie şi Naturale Sighetu Marmaţiei. Vechimea lor se estimează a fi în jur de 9000 de ani.
Cele trei săbii de bronzdin perioada bronzului târziu, de o inestimabilă valoare istorică şi artistică, găsite întâmplător în cimitirul satului în timpul săpării unui mormânt, atestă continuitatea locuirii acestui ţinut şi în această perioadă. După valoarea lor şi modul cum sunt lucrate, specialiştii susţin că aceste săbii (cele mai valoroase piese ale muzeului sighetean) au aparţinut unei căpetenii războinice. Vechimea lor este de aproximativ 4000-5000 de ani.

Urmele aşezării dacice de pe vârful „Măgura„datează din secolul I înainte de Cristos. Prin forma sa şi prin structura sa geologică, dealul Cetăţuia de formă conică se aseamănă cu alte locuri din ţară unde au rămas urme ale locuirii dacice. Forma conică a dealului şi prezenţa în vârf a unei peşteri de 9 metri lungime, au făcut ca „Cetăţuia„ să fie un loc ideal din punct de vedere strategic, dominând peisajul din jur şi putând fi uşor de apărat din orice direcţie. La poalele dealului curge apa Văii Cetăţii cu un debit constant tot timpul anului, iar în apropiere se află dealul „Măgura„ (toponim de origine dacică).  
Studii şi cercetări au fost întreprinse aici, în anul 1965 de către o echipă condusă de renumitul istoric H. Daicoviciu. Reluarea cercetărilor în zilele noastre folosind tehnici moderne ar dezlega multe mistere ascunse în inima acestui deal.
Aşezarea dacică de la Onceşti se află departe de marile centre dacice din sud–vestul Transilvaniei şi a fost prima aşezare dacică descoperită pe teritoriul Maramureşului.Datarea cu mare precizie a perioadei în care a fost locuită Cetăţeaua este dificilî.
Este foarte posibil ca vechea vatră a localităţii Oncesti să fi început chiar de la Cetăţeaua şi treptat localnicii, odată cu dezvoltarea agriculturii, în căutarea de terenuri mai bune, să-şi fi construit locuinţele tot mai la vale, ajungându-se la actuala poziţie. Există multe terenuri nu departe de Cetăţeaua, care în urmă cu nu mai mult de 60 de ani, erau terenuri arabile, azi fiind fâneţe sau păşuni. Bătrânii satului îşi reamintesc că în acea zonă erau numeroase gospodării ţărănesti. 
Din graiul dacilor au rămas până azi denumiri de locuri: Măgura, Grui, La zezurime, precum şi cuvinte folosite frecvent în limbajul local: grumaz, custură, varză, zezure, branză. Se presupune că ţipuriturile şi strigăturile caracteristice jocului din Maramureşul istoric şi prin urmare şi din Onceşti sunt o moştenire de la daci.
Dintre popoarele migratoare care au traversat  Maramureşul, în drumul lor, logobarzii, bastarzii, celţii, sarmaţii, ungurii şi slavii au lăsat influenţe asupra populaţiei locale. Cu ani în urmă, se puteau vedea în cimitirul satului vechi cruci din lemn năpădite de ani şi de licheni, cruci de model celtic.

Perioada medievală a localităţii Onceşti este binecunoscută datorită numeroaselor documente şi se pare că a fost o perioadă de glorie. Istoria feudală a Onceştiului se împleteşte cu istoria Maramureşului şi în special cu istoria Transilvaniei. 
Aprigii înaintaşi ai onceştenilor de azi s-au remarcat în bătălii purtate alături sau contra unor mari personalităţi ale istorie cum ar fi: Ludovic de Anjou, Matei Corvin, Ştefan cel Mare, Maria Tereza şi probabil chiar contra lui Napoleon, grăniceri onceşteni făcând parte din trupele austriece. Se pare că nobili din Onceşti s-au bucurat de  privelegii deosebite în comparaţie cu nobilii din alte sate.
Una dintre puţinele vestigii feudale găsite în satele din zona Maramureşului istoric şi care nu sunt de origine religioasă, este fundaţia turnului feudal de la Onceşti.Din turn se putea supraveghea o întinsă zonă cuprinzând Mara, Cosăul, Valea Izei şi înspre răsărit Valea Stejarului şi Carpaţii Maramureşului.
Ruinele turnului feudal care s-a suprapus peste vatra dacică, datează din secolul al XIII–lea şi se pare că au aparţinut familiei Vancea. În 1238 Ştefan Vancea devine cancelar regal iar în 1243 prim cardinal al Ungariei. Se presupune că în calitate de prim-cancelar al regelui Bela al IV-lea, Ştefan Vancea ar putea fi mult disputatul „Anonimus”, autorul Cronicii maghiare.
Turnul feudal gros de 2,5m, cu latura de 7,5m este format din piatră prinsă cu mortar având temelia direct pe stânca masivă, deasupra intrării în grota adâncă de peste 9m. Săpăturile arheologice au  scos la iveală urme de ceramică feudală. Aceste urme au fost găsite pe platou şi în valul de apărare. Ceramica datează din secolul al XIV-lea, după părerea specialiştilor în domeniu. 

În anul 1346 Bârsana se afla sub administrarea cnejilor din Onceşti. În anul 1359, regele Ungariei Ludovic de Anjou pornit împotriva lui Bogdan, în drumul său înainte de localitatea Oncesti, îşi astâmpăra setea dintr-o fântână aflată la marginea drumului, fântână care încă din 1411 figura sub numele  de „Fântâna Craiului”, nume care se păstrează şi în prezent, fântâna având o apă deosebit de limpede şi rece. De  asemenea, zona în care se afla fântâna se numeşte şi în prezent „La Fântâna Craiului”. Din oastea regelui făcea parte şi Vanciuc din Onceşti care mai târziu se va bucura de înalte favoruri regale. 

În anul 1360Ţinutul Varaliei figura în documente cuprinzând satele Onceşti, Năneşti şi Valea Stejarului, sate aflate împrejurul Cetăţelei fiind proprietatea lui Oancea fiul lui Lupu Stan. Descendenţii familiei Oancea care figurează în documentele scrise, sunt următorii: străbunicii familiei Coroiu - 1326, Vancea - 1366, Nemeş - 1450, Danciu - 1469, Iura - 1508, Godja - 1634, Drăguş - 1642, Grigor - 1647.

În bătălia de la Baia,maramureşenii participă alături de Matei Corvin, care a pus în mişcare o oaste formată din 40.000 de luptători. La Baia în miez de iarnă, oastea maghiară s-a înconjurat cu un zid de căruţe în care erau aşezate tunuri. Regele era păzit de un nucleu de 200 de maramureşeni printre care şi devotaţi luptători din Onceşti. Fiind în seara de Crăciun, oastea lui Ştefan având doar 12.000 de luptători incendiază târgul din mai multe părţi atacând tabara maghiară prin surprindere. Matei este grav rănit de trei săgeţi, detaşamentul de maramureşeni reuşeşte să-l scoată şi să-l ducă la Tg.Neamt şi apoi la Braşov.
La 17 septembrie 1469, Matei Corvin amintindu-şi de vitejia maramureşenilor îl ridică la rangul de liber baron şi-l scoate de sub autoritatea comitatului pe Coroiu din Onceşti şi pe fiul său Ioan ca urmare a vitejiei lor în lupta de la Baia contra lui Ştefan cel Mare şi de asemenea, pe Gheorghe Avram. Acest privilegiu se acordă foarte rar şi numai pentru calităţi războinice excepţionale. Până la acea dată titlul de liber - baron l-au mai avut doar două persoane. Fiind în fruntea listei, tot ce este posibil ca Coroiu din Onceşti să fi avut rolul principal în salvarea lui Matei Corvin, cel mai important rege al Ungariei. Se ştie că bătălia de la Baia a fost prima victorie a lui Ştefan cel Mare după ce a ajuns pe tronul Moldovei. A fost una din numeroasele bătălii în care românii au luptat contra românilor.
În urma bătăliei, Ştefan, drept pedeapsă, îşi trimite o parte din trupe în Maramureş, nu se ştie dacă aceste trupe au ajuns pe Valea Izei până la Onceşti.
Dieta din 1550 anulează titlul de liber baron a lui Coroiu, dar  urmaşii lui şi ai fiului său continuă să fie numiţi după titlul câştigat.

În anul 1470o ultimă incercare a lui Matei Corvin împreună cu Petre Aron, de a-l înlocui pe Ştefan, eşuează după înfrângerea de la Obric.
În 1472, între Ştefan cel Mare şi Matei Corvin are loc o înţelegere, mijlocită de către Nicolae Dragffy, rudă a lui Ştefan, care primeşte donaţie regală moşia de la Onceşti, Valea Izei şi Valea superioară a Vişeului.

În 1514nobilului Gheorghe de Oncesti i se confiscă moşia pe motivul participării la revolta condusă de Gheorghe Doja. Nu departe de Onceşti, la Ocna Şugatag, ocnaşii se revoltau în aceeaşi perioadă, revolta lor fiind socotită de adepţii defunctului regim comunist, prima mişcare muncitorească din Romania. Între anii 1685-1687, armata imperială austriacă ocupa Maramureşul. Staţionarea îndelungată a armatei austriece a sărăcit populaţia până la os, mulţimea de răzvrătiţi s-a organizat în bande de haiduci.
La Onceşti există în proprietatea unei familii o tavă metalică reprezentând un cavaler austriac, tava argintată este datată cu anul 1700. Este perioada de glorie a vestitului haiduc Pintea Viteazul a cărui zale, grea de aproximativ 10kg, poate fi văzută la biserica veche din Budeşti. Această zale a fost îmbrăcată de către un maramureşean, care a participat ladefilarea din 1929 de la Alba Iulia, defilare la care a fost prezent regele României.

În jurul anului 1700,din cauza staţionării armatei austriece, a fometei şi sărăciei provocate şi de câţiva ani slabi în precipitaţii, un grup de locuitori din Onceşti, în frunte cu Coroiu, pleacă în căutarea de terenuri mai roditoare. Ei se stabilesc
în apropiere de Baia Mare, înfiinţând actualul sat Groşi. Este interesant de văzut dacă există o similitudine de nume între cele două localităţi.
De asemenea, după mărturiile celor mai în vârstă, există ideea că satul Nănesti a fost înfiinţat tot de către familii din Onceşti care s-au stabilit acolo având ca nucleu de pornire „Uliţa bătrână”, aflată la numai 0,5km de Onceşti.
Cu timpul, numărul familiilor nobiliare s-a înmulţit. Pentru a putea fi deosebiţi, după un vechi obicei românesc, s-a adoptat şi un nume secundar de poreclă. Se ştie că din toată Transilvania, Maramureşul istoric avea cel mai mare număr de titluri nobiliare. 
În anul 1707 un număr de 823 de nobili români au depus juramânt de credinţă în favoarea lui Racoszy printre care şi numeroşi nobili din Onceşti. Fiind înfrânt, în cele din urmă, maramureşenii au fost nevoiţi să se supună împăratului. Este anul în care trupele lui Racoszy au incendiat celebra mănăstire de la Peri, bastionul vieţii spirituale religioase din nord-vestul zonei locuite de români. Această mănăstire a avut o lungă existenţă fiind zidită de voievodul Sas, fiul lui Dragoş-Vodă, în anul 1368. Situată pe malul drept al Tisei, la o distanţă de 30 de km de Onceşti, cu siguranţă că această mănăstire a constituit un loc de perelinaj pentru foarte mulţi onceşteni. Mănăstirea Peri avea jurisdicţie episcopală asupra unui mare ţinut ce cuprindea: Maramureşul, Sălajul, Mediaşul, Ciceul şi o parte din Bihor. Majoritatea oamenilor de ştiinţă români susţin că primele texte în limba română au apărut datorită existenţei unei şcoli la această mănăstire. Mănăstirea a dat un mare număr de preoţi amintiţi în diplomele maramureşene printre care şi Luca din Onceşti. După incendierea mănăstirii în anul 1711 o parte din preoţi s-au refugiat la Ieud unde au scris „Codicele de Ieud’’, prima scriere în limb română care se păstrează şi astzi.

În anul 1717are loc ultima invazie a tătarilor care mătura Maramureşul venind dinspre Vest. Imensa oaste tătară, formată din 10.000 de tătari în frunte cu hanul Agiamet Gerei şi Colceag Aga şi având 12.000 de robi legaţi în lanţuri, după victoriile obţinute în Ungaria, se îndreptă împreună cu o valoroasă pradă de război, dinspre Satu Mare înspre Sighetu Marmaţiei şi apoi înspre Bârsana sosind aici în data de 2 septembrie. Între Bârsana şi Strâmtura, oastea tătară este atacată de către localnici care îi provoacă mari pierderi.
În zorii zilei de 4 septembrie, localnicii din Moisei conduşi de preotul Popa Lupu, nimicesc oastea tătară. Au mai rămas în viaţă doar 2000 de tătari. La Bârsana, tătarii au abandonat copiii luaţi prizonieri, majoritatea dintre ei au murit de frig şi foame, între Bârsana şi Sighetu Marmaţiei, drumul lor trecând şi prin Onceşti. Deşi românii au obţinut victoria, prada de război a fost luată de oastea maghiară venită ulterior şi care şi-a asumat toate meritele.
Începând cu anul 1731 Maramureşul este anexat Ungariei iar în anul 1760 împărăteasa Maria Tereza renumită pentru frumuseţea şi temperamentul ei, înfiinţează garda personală a reginei compusă din 120 de nobili din care făceau parte şi nobili din Onceşti. Numărul mare de funcţii obţinute de onceşteni în perioada medievală este o dovadă a valorii, caracterului puternic, loialităţii şi mândriei acestor locuitori. Perioada medievală a fost pentru onceşteni una care a rămas puternic conturată în istorie.
Redăm o parte din funcţionarii superiori ai Maramureşului, personalităţi născute la Onceşti.
Viceconţi: Ioaneş Iura de Oncesti - 1707
Pretori: Danciu de Onceşti - 1421, Ilie Danciu de Onceşti - 1475, Hancu lui Vanchuc de Onceşti - 1405, Andrei Danciu de Onceşti - 1450, Ioan Nemeş de Onceşti - 1453, Danciu de Onceşti - 1493, George Jura de Onceşti - 1494, Dacu Nemeş de Onceşti - 1524, Ion Coroi de Onceşti - 1629, Ioan de Onceşti - 1629, Filip Grigor de Onceşti - 1631, Ion Grigor de Onceşti - 1636, 1640, 1643, 1654, 1658, 1663, 1666, Ionaş Coroi de Onceşti - 1667, Ionaş Jura de Onceşti - 1675, 1685, 1697, 1703, Lupu Godja de Onceşti, Chira Grigor de Onceşti - 1711, 1722, 1734, Ioan Coroi de Onceşti - 1721, Vasile Boer de Năneşti - 1722, Gheorghe Iura de Onceşti - 1758, 1760, 1765, Gheorghe Iura de Onceşti - 1838-1844.

Primul şi al doilea război mondialau adus pe lângă sărăcie şi suferinţe şi multe tragedii în familiile acestor locuitori. Este cunoscut cazul familiei Grigor care şi-a pierdut în război ambii feciori. Sufletul păstrării memoriei celor căzuţi în cele dou războaie mondiale este veteranul de război, sergentul major Negrea Ioan, din fostul Regiment 6 Mihai Viteazul Bucureşti. El este deţinătorul multor date despre luptele la care a participat şi totodată cel care s-a îngrijit de ridicarea unui monument al eroilor, în curtea bisericii.
            Lista  eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale   
       1914-1918                                                  1940-1945
Drăguş Vasile Penes                             Negrea Mihai - fratele veteran
Grigor Ilie Iepan                                      Michnea Petru - sublocotent
Grigor Mihai Iepan                                  Godja Petru a Dochiţii
Godja Vasile Lupu Ioanei                       Grigor Petru Iepan 
Drăguş Vasile Petrişor                           Godja P.Gheorghe
Paşcu Mihai Andraş                               Grigor Petrua Diacului
Negrea M. Nuţu                                      Godja Ioan a lui Godja 
Godja Vasile                                           Godja Ioan Pătru Biraitii
Rus Mihai                                                Văsălia Moşului din Grui
Rus Gheorghe                                         Sas Vasile a Glodeanului
Pop Ioan a Florii                                      Grigor Vasile Cioroianu
Pop Vasile a Florii                                   Grigor Gheorghe Cioroianu
Negrea Gavrilă Andraş                           Godja Petre Petreanu
Godja Ioan Gh.a Nastafii                         Grigor Petru Cioroianu
Grigor Ion Piele                                        Pop Vasile Raşcu
Grigor Vasile Piele                                  Godja Vasile a lui Toader
Negrea Petru Huhureţ                             Mureşan Vasile Nicoară
                                                                Godja  Andraş
Anual în ziua de Ispaş, de Ziua Eroilor, numele celor căzuţi este evocat în cadrul unui ceremonial. 

Rezistenţa anticomunistă 
În anul 1956, Onceştiul s-a dovedit a fi din nou o poartă a Văii Izei prin rezistenţa localnicilor care s-au opus colectivizării, reuşind să împiedece tractoarele comuniste, care le-ar fi distrus nu numai proprietăţile, dar în special tradiţiile. Aşa se explică marea diferenţă de tradiţie şi port popular între Vadu Izei (comuna colectivizată) şi Onceşti (localitate necolectivizată), două localităţi ale aceleiaşi văi, situate doar la 3 km distanţă.
Practicarea tradiţională a agriculturii deşi nu aduce profituri imense, a adus un mare câştig cultural, este vorba despre modul de viaţă tradiţional (pâstoritul, aratul cu caii, cositul).
Localitatea a fost comună până în anul 1965, an după care a aparţinut comunei Bârsana.
Actual, odată cu redobândirea statutului de comună, există un elan de a readuce Onceştiul la gloria de altădată.